L'amitié

Ma bucur enorm ca pot sa scriu despre tine pe blog. Enorm!
Pentru mine insemni foarte mult iar daca te-as pierde pur si simplu mi-ar fi rau. Ai fost langa mine in momentele grele, in cele fericite, cand imi era rau, cand imi era bine. Desi, nu esti din acelasi oras cu mine, m-ai sustinut si ai avut incredere in mine. M-ai facut sa ma simt bine.
Kryss, postul acesta este pentru tine...
Nu stiu unde a inceput prietenia noastra dar sunt mandra ca am o prieteana asa ca tine. Esti buna cu mine, imi spui unde gresesc, imi dai sfaturi, ma ajuti. Chit ca uneori eu sunt mai timida, mai inchisa in mine, reusesti sa afli de ce ma simt rau sau bine.
In ultima perioada ne-am apropiat foarte mult iar lucrul asta ma multumeste. Cu ajutorul tau l-am cunoscut pe EL, cu ajutorul tau am trecut peste momentele grele in care simteam ca cedez. Mereu m-ai imbarbatat si mi-ai spus sa fiu eu.
Ne-am intalnit intamplator, pe un forum. Acolo ne-am si imprietenit, acolo am inceput sa scriem impreuna. Creatiile noastre sunt cele mai accesate. In tine am vazut sora ce nu am avut-o niciodata. Semanam mult si ma bucur ca m-ai ales ca prietena. O sa iti fiu recunoscatoare mereu pentru tot ceea ce ai facut pentru mine. M-ai ajutat enorm si continui sa o faci.
La inceput am fost doar prietene, partenere de scris "ficuri". Apoi, dupa cateva luni am devenit mai apropiate, am devenit surori ca intr-un final sa ajungem cumnate. Daca nu erai tu nu stiu ce as fi facut. Probabil ca nu eram cum sunt acum. M-ai ajutat sa ma schimb, desi nu iti dai seama. Imi esti o adevarata prietena si pentru asta eu te iubesc. Iti multumesc pentru toate vorbele bune spuse despre mine, pentru sfaturile date cand iti spuneam " Kryss nu mai pot", pentru toate mesajele in care ma intrebai cum ma simt, ce mai fac, pentru toate zilele in care eram trista dar tu ma faceai sa zambesc printre lacrimi si parca ma simteam mai aproape de el.
Pentru mine lucrurile astea au insemnat enorm de mult. Am vazut ca ii pasa unei persoane cu adevarat de mine. Esti o adevarata prietena.
Niciodata, dar niciodata nu o sa iti pot multumii suficient pentru ceea ce faci. Ma intelegi si ma sprijini. Nu toate prietenele fac asta, dar alea nu sunt prietene adevarate...
Am vrut doar sa iti fac o mica surpriza postand pe blog cateva cuvinte despre tine, insa tu, alaturi cu EL si inca vreo 6 persoane ma faceti sa zambesc si sa imi doresc sa fiu langa voi mereu.

Multumesc mult.

Cu drag,
Yana ( cumnata)

Funny - Fantasy Meeting

Daca cei din Bucuresti au facut deja hm sa ma gandesc... patru daca imi aduc eu bine aminte, la mine in oras de ce sa nu se faca?

Azi, 10 septembrie 2010, am facut primul meeting in orasul meu mizer. Am fost patru dar a fost bine, avand in vedere ca nu prea sunt useri de la mine din oras.

Am fost eu, Geo, Simo si Varamea(Andra).

A fost frumos, cam frig, dar a mers. Am facut doua foi si am scris pe ele. Da dam drepturi de autor urmatorilor useri: Cristi si Yuki.

Noi avem doua pagini ca suntem mai smechere. Mai sus este foaia care a ramas la mine. Am zis sa mai facem, poate o sa reusim candva sa facem un meeting cat mai multi de pe forum. Ar fi frumos.

La final va las un colaj.

Nou si vechi

Îmi place să ştiu totul despre noii mei prieteni, dar nimic despre cei vechi.

Prietenie

Cândva Dimitrie Cantemir a zis ceva. Ceea ce a zis el, astăzi înseamnă enorm pentru mine.

"Prietenia este închisoarea sufletului de bună voie în trup străin."

V-am zis vreodată cât de mult însemnaţi voi pentru mine? Sunteţi singurele care m-au acceptat mereu.Nu conta cum eram.Dacă aveam nervi voi mă lăsaţi în pace, dacă eram tristă mă întrebaţi ce am şi mereu mă făceaţi să zâmbesc şi să râd. Râdeam ca nebunele la glume şi când una dintre noi avea ceva, simţeam toate trei.
Atunci când am dispărut voi aţi încercat să daţi de mine. Mesajele,apelurile...tot.
Am crescut împreună. Şi pentru mine voi sunteţi pe primul loc. Nu aş suporta ca una dintre voi să plece, departe.
Revelionul... cât am mai râs. Doamne ce amintiri.
Mi-a plăcut. Am stat din 2009 până în 2010 cu voi. Am retrăit toate momentele noastre. Tot.
Mi-am adus aminte că am fost colegă de bancă cu Ramona 2 ani de zile. Îmi lipseşti enorm. Ştiu că tu mereu o să fi lângă mine dar nu o să mai stăm în aceiaşi bancă niciodată. Deja a trecut un an, am schimbat multe.
M-am şi certat cu tine de multe ori. Dar tu mă cunoşti şi tu şti că eu sunt mai dusă de fel. Mă lăsai să mă descarc, să zic tot ceea ce îmi venea în minte să scap de tot apoi îmi dădeai un hug şi totul era bine. Însă, eu niciodată nu îmi ceream scuze.Nu pot să zic "îmi pare rău".
Andra aşa-zisă şi Varamea. Totul a început dintr-o joacă. Lumea credea că suntem verişoare. Nu semănăm deloc. Îmi plăcea când întreba lumea "sunteţi verişoare?". Şi noi ziceam "da". Ne-am certat, ne-am împăcat. A fost bine.
Am trecut prin multe noi trei. Însă, noi nu am scris decât un capitol în cartea numită "Prietenie".
Suntem diferite foarte diferite. Eu sunt cea care da tonul la prostii, care înjură muuuult (încerc să o las mai moale , pe bune),care râde din orice, care are o gură parcă ar fi moară stricată. Ramona, tu eşti altfel. Eşti mai liniştită decât mine dar tot nebună. Numai tâmpenii facem împreună. Tu eşti genul "eminescian".Dar îmi place când începi să înjuri. Iar tu varamio eşti cea mai liniştită mamă. M-am obijnuit cu tine şi nu aş vrea să te schimbi. Niciodată.
Chit că sunt cea mai mică nu mă simt aşa.
Îmi pare rău de ceva...că nu petrecem mai mult timp împreună.

Fără voi nu aş fi eu. Va mulţumesc că nu aţi vrut să mă schimbaţi. Şi acum vă zic de ce făceam mereu poze. În final numai pozele rămân...

* regret un singur lucru. Unul singur.
De ce nu am scris asta mai devreme?
Acum... la final câteva poze cu noi. Vă iubesc!!















Asculta mai multe audio Muzica

A fost.

Pentru ca i-am promis Andrei ca o sa fac un post de acest gen.

Imi e dor. A fost , s-a dus.

Cel mai mult imi lipsesc jocurile copilaresti. Imi lipseste 9 pietre. Mereu cadeam unde doream. Da se stie de ce doream acolo, dar nu vorbesc aici de relatii... oricum nu a existat niciuna si spre marea mea bucurie, el nu mai este prezent in viata mea. Depasim momentul acesta.

Imi placea ca atunci cand eram nervoasa nimeream in sfarsit pietrele. Apoi, toata lumea ramanea"tablou" meditand la ceea ce s-a intamplat.

Si cum mai alergam ca nebunii pe strada ca sa nu fim nimeriti de echipa adversa cu mingia.

Dar, s-a dus. Acum mi-a ramas amintirea asta. Atat!

Acum copiii de pe strada la cei 5-6 ani ai lor numai tampenii vorbesc. Si se poarta foarte urat. Nu se joaca pietricica, telefonul fara fir, la putere, victoria, baba oarba, de-a v-ati ascuns , sotronul, pliculetul si altele.

Chiar regret acest lucru. Unde este frumusetea acelor seri de vara? Atunci cand numai noi eram pe afara si urlam ca nebunii si nea Ionescu iesea cu furtunul si ne alerga pe strada? De ce s-a dus? De ce trebuie sa ne maturizam? Nu mai facem asta... este clar.

Acum, am crescut, nu am mai jucat prinsea, 9 pietre. Acum stam afara pe la colturi, unii fumeaza, altii barfesc, toti ne-am schimbat. Eram pitici si urati, acum toti suntem altfel.

Pe atunci nu ne interesa decat sa ne distram. Cu mingia, fara ea. Nu conta cum.

Daca as mai avea sansa sa pot sa fiu copil iar, nu stiu daca mi-as schimba copilaria, as umbla putin la certurile noastre prostesti.

Ne certam din orice, ca nu stiu cine a zis nustiu ce. Si tot asa.

Acum rad cand ma uit la pozele cand aveam 5,6,7 ani. Au trecut 10-11 ani. Atat de mult. Dar daca mai inchid ochii tot mai vad acele zile de neuitat. Niciodata nu o sa uit. O sa pastrez totul cu bine, cu rau, cu frumuseti, cu fosti si actuali prieteni. Cu tot!

I-am promis, am facut.