Remember me

duminică, 1 mai 2011



If a die tomorrow... remember me

Si... nu inteleg de ce sunt asa. Chiar nu inteleg.
Si... sunt diferita, prea diferita. Dar ce mai conteaza? Diferenta a venit prea tarziu. Totul este la ultimul capitol, ultima fila, ultimele cuvinte. Poate cele mai importante cuvinte... cele care ma fac sa lacrimez pentru ca am zis ca nu o sa mai plang in hohote. Stiu, am zis asta de multe ori si de data asta am strans din dinti sa nu se mai intample ca si in celelalte dati. Sa nu mai plang ca o lasa pentru ca imi fac rau. Pe tine te poate afecta sau nu, dar pe mine... lucrul asta ma distruge.
Si... stiu ca am gresit. Ale dracu' greseli. Si, da le recunosc pentru ca sunt constienta. Dar, la ce bun?
Vad doua carari. Nu stiu unde duce fiecare sau ce se gaseste pe drum, si nici nu vreau sa aflu. Imi e frica de viitor, sunt ca o copil mic care plange cand isi vede umbra. Sunt poate chiar mai rau... poate!
Si am obijnuit sa visez fara sa inchid ochii. Acum degeaba ii inchid pentru ca realitatea nu se schimba. Si da, mi-am facut planuri ca o proasta crezand ca toate o sa se indeplineasca dar se pare ca nici macar un plan nu s-a indeplinit si nici nu o sa se indeplineasca. Din nou zic ca imi este frica. Dar, cui ii pasa?
Daca as avea garantia ca ziua de maine ar fi ultima probabil ca as fi ca acum sau poate ca as fi cum eram prin martie. Fara chef de viata, fara puterea de a zambi larg cum imi era caracteristic, fara a face glume... fara...
Si... crede-ma ca imi lipsesc acele clipe... imi e dor de vechea eu, dar si frica. Multe imi lipsesc. Sunt lucruri care credeam ca nu le-am pierdut in ziua in care tu ai plecat dar am realizat pe parcurs ca am pierdut multe.
Prin definitie... ce dracu' este viata? Chiar asa... ce este? Rad in sinea mea. Nici macar nu stiu ce este viata sau poate nu vreau sa accept.
Daca as inchide ochii si da, printr-o minune nu i-as mai deschide, nu o sa se intample nimic. Nimic pentru ca nu vreau lacrimi, suferinta, durere, nopti nedormite, poze rupte si lipite, sentimente ranite... nu vreau pentru ca stiu cum este. Am trecut de la zambet la lacrima, de la injuratura la cuvinte frumoase, de la tristete la fericire, de la nopti albe la nopti in care ma odihneam, de la cosmaruri la vise cu tine... si, invers!
Sunt doar niste cuvinte expuse... cuvinte care nu mai puteau sa zaca in mine. Au iesit la suprafata.
Nu vreau sa ajunga cineva ca mine, sa treaca prin ceea ce am trecut eu doar pentru ca am lasat garda jos. Poate la tine nu a fost durere, suferinta, lacrimi dar la mine a fost dezastru. Tu, ai trecut peste asta si acum te arati indiferent... as vrea sa fiu si eu la fel.
Cineva mi-a zis sa lupt, sa nu renunt dar la ce bun? Lumea e rea, am vazut si eu asta si profita de tine cand nu te simti bine. La ce bun sa mai lupt, pentru ce? Finalul... lucrul ce nu mi-l doream a venit, nu?
Si daca o sa dipar ( parca ar mai conta), daca nu o sa se mai auda nimic de mine... aminteste-ti de mine in fiecare miercuri...